Ţin să lămuresc întâi ce nu este pocăinţa. Pocăinţa nu înseamnă neapărat să treci de la un cult la altul. Pocăinţa a fost propovăduită de Domnul Isus pe când nici unul din cultele creştine de astăzi nu exista. Deci pocăinţa nu are de-a face cu o denominaţiune creştină.
Iată cum a înţeles audienţa lui Ioan Botezătorul mesajul pocăinţei: „Locuitorii din Ierusalim, din toată Iudeea şi din toate împrejurimile Iordanului au început să iasă la Ioan şi, mărturisindu-şi păcatele, erau botezaţi de el în râul Iordan. Dar când a văzut pe mulţi dintre Farisei şi Saduchei că vin să primească botezul lui, le-a zis: Pui de năpârci, cine v-a învăţat să fugiţi de mânia viitoare? Faceţi dar roade vrednice de pocăinţa voastră!” (Matei 3.5-8)
Pocăinţa are de-a face cu păcatul personal, are de-a face cu relaţia personală a omului cu Dumnezeu şi cuprinde cel puţin trei etape:
a) Recunosc că sunt păcătos. Învăţătura Bibliei mi-a schimbat felul de a gândi şi acum recunosc.
Termenul grecesc pentru pocăinţă este „metanoia” adică schimbarea minţii, schimbarea felului de a gândi. Da, pocăiţii gândesc diferit. De aceea nu sunt înţeleşi iar uneori sunt consideraţi nebuni şi ciudaţi.
Pocăinţa vine întotdeauna în urma auzirii Cuvântului lui Dumnezeu, a mesajului de la Dumnezeu. Crezându-l, acest mesaj corectează modul de gândire al omului respectiv, datele problemei sunt văzute cu totul diferit. Când Dumnezeu- aşa cum Îl prezintă Biblia- intră în ecuaţia vieţii cuiva, totul se schimbă iar logica vieţii de până atunci devine lipsită de sens. Acum există un Creator, un Suveran. Nu sunt deci la întâmplare ci am fost creat cu un scop. Viaţa are sens. Moartea nu mai este un capăt de linie. Ştiu că am fost creat pentru eternitate. Viaţa asta nu este totul, de aceea mă pregătesc pentru eternitate. Există diavol, păcatul a intrat în lume şi se văd roadele. Eu însumi am păcătuit şi păcatul mă înstrăinează de Dumnezeu….Trebuie să-mi rezolv relaţia cu Dumnezeu!
De ce veneau oamenii aceia la Ioan Botezătorul? Să-şi mărturisească păcatele. De ce? Pentru că în urma propovăduirii lui Ioan, gândirea lor s-a schimbat, şi-au dat seama că faptele lor erau greşite, erau o ofensă la adresa lui Dumnezeu, erau păcat.
Primul pas al pocăinţei este schimbarea gândirii potrivit cu învăţătura primită de la Dumnezeu iar aceasta îl face pe credincios să recunoască că este păcătos. Lumea cu gândirea ei, filosofia şi psihologia lumii îşi dau toată silinţa să-i facă pe oameni să creadă că nu există păcat şi astfel să-i ţină pe oameni departe de pocăinţă. Dacă vrei să cunoşti adevărul citeşte Biblia, Noul Testament în special, mergi la o biserică unde se predică Adevărul pe înţelesul omului de rând şi atunci vei înţelege că şi tu eşti păcătos ca şi mine.
b) Regret păcatul. Pentru că am înţeles gravitatea lui şi-mi doresc reabilitarea relaţiei cu Dumnezeu îmi mărturisesc păcatul.
Termenul grecesc pentru mărturisire este „omologheo.” De aici avem noi în româneşte „omologare.” Ce înseamnă? Înseamnă a confirma, a aproba oficial. Când este vorba de mărturisirea păcatului, aceasta înseamnă a confirma că Dumnezeu are dreptate, aprob faptul că ceea ce el spune despre păcat este adevărat; a mărturisi înseamnă a spune păcatului pe nume, aşa cum spune Dumnezeu despre el. Asta presupune să recunosc gravitatea păcatului şi să-l urăsc aşa cum Dumnezeu îl urăşte. Nu-l mai scuz şi nu mai caut să-i diminuez gravitatea comparându-mă cu alţii. Acum mă compar doar cu standardul lui Dumnezeu.
Majoritatea oamenilor recunosc că au păcat. Dar puţin şi-l mărturisesc. De ce? Pentru acelaşi motiv pentru care, atunci când eram mici nu totdeauna ne mărturiseam greşelile înaintea părinţilor? Pentru că nu consideram că era ceva aşa de grav, aşa de serios şi pentru că nu consideram că au afectat serios relaţia cu părinţii noştri- aşa gândeam noi copiii.
Cine îşi mărturiseşte păcatul? Având o gândire schimbată, îşi mărturisesc păcatul cei care au înţeles şi sunt convinşi de gravitatea lui, sunt convinşi că păcatul a afectat serios relaţia cu Dumnezeu şi doresc să primească iertarea lui Dumnezeu. De aceea şi Petru spunea: „Pocăiţi-vă şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos spre iertarea păcatelor voastre…” (Fapte.2.38)
Sunt mulţi care merg şi se spovedesc însă doar o simplă enumerare a păcatelor nu dovedesc pocăinţă şi în mod evident, nu este de mirare că oamenii aceştia nu primesc iertarea păcatelor lor şi nu au pace cu Dumnezeu. Pocăinţa adevărată atinde nu doar mintea-creierul ci şi inima, sentimentele. Pocăinţa adevărată aduce o profundă părere de rău. Despre Petru ni se spune că după ce s-a lepădat de Domnul Isus de trei ori s-a pocăit iar pocăinţa lui s-a văzut în faptul că „…a ieşit afară şi a plâns cu amar” (Matei 26.75).
c) Renunţ la păcat. Iubesc aşa de mult pe Domnul încât renunţ la păcat.
Termenul ebraic pentru pocăinţă ilustrează o întoarcere la 180 grade. Iată doar un exemplu din cartea profetului Isaia: „Să se lase cel rău de calea lui şi omul nelegiuit să se lase de gândurile lui, să se întoarcă la Domnul care va avea milă de el, la Dumnezeul nostru care nu oboseşte iertând.” (Isaia 55.7)
Ce înseamnă această întoarcere la 180 de grade? Ce înseamnă când Dumnezeu spune omului „Întoarce-te la Mine!”? Înseamnă că omul este cu spatele la Dumnezeu, omul sfidează pe Dumnezeu şi se îndepărtează de Dumnezeu. Întoarcerea presupune ca omul să-şi îndrepte acum privire către Dumnezeu şi să întoarcă spatele vieţii de păcat; presupune să se apropie de Acela de Care până acum se depărta (de Dumnezeu) şi să se depărteze de viaţa de păcat de care se apropia tot mai mult.
Pe scurt- pocăinţa presupune nu doar recunoaşterea şi regretul cu privire la păcat ci şi renunţare. Nu este suficient să recunosc şi să regret. Trebuie şi să renunţ. Iar puterea aceasta o dă Dumnezeu atunci când Îl iubim pe Domnul Isus pentru tot ceea ce este El şi pentru tot ceea ce a făcut şi face pentru noi.
„Dar când a văzut pe mulţi dintre Farisei şi Saduchei că vin să primească botezul lui, Ioan le-a zis: Pui de năpârci, cine v-a învăţat să fugiţi de mânia viitoare? Faceţi dar roade vrednice de pocăinţa voastră!”—Ioan Botezătorul ne spune aici că adevărata pocăinţă se vede într-o viaţă schimbată, pocăinţa se vede în fapte.
În concluzie, pocăinţa înseamnă să recunosc că sunt păcătos, să regret păcatul meu şi să renunţ la el. Toate acestea se întâmplă în viaţa mea odată ce aud şi cred ceea ce Dumnezeu îmi spune în Biblie. Credinţa în Cuvântul lui Dumnezeu îmi va schimba mintea-gândirea. Apoi schimbarea minţii îmi va atinge şi inima-sentimentele şi mai departe va determina schimbarea voinţei. Aşa se face că pocăinţa este evidentă într-o trăire schimbată şi o viaţă nouă.
Proverbe 28.13 Cine îşi ascunde fărădelegile nu propăşeşte dar cine le mărturiseşte şi se lasă de ele capătă îndurare.
Dragul meu cititor mesajul acesta este nu doar pentru informarea ta ci şi pentru transformarea ta. Ia seama la ceea ce spune Biblia. Dumnezeu te iubeşte şi-ţi va da o viaţă nouă. Pocăieşte-te de păcatul tău! El ştie chiar şi păcatele tale cele mai ascunse, cele mai intime. Nu-ţi mai ascunde păcatul! Pocăieşte-te! Împacă-te cu Dumnezeu!
Mihail Geabou
Calea Domnului 