Ce-ar trebui să faci cu păcatele tale

pt 10Ştiu că şi tu ai păcate. Toţi avem păcate. Păcatul este orice încălcare a voiei lui Dumnezeu cu gândul, vorba, fapta sau atitudinea. Păcatul poate fi de comitere (atunci când facem ceea ce el ne spune să nu facem) sau de omitere (când nu facem ceea ce el ne spune să facem). În ochii lui Dumnezeu nu există păcate mari şi păcate mici. Chiar şi ceea ce noi considerăm păcat mic, este suficient pentru a compromite relaţia cu Dumnezeu. Oricât ne-am strădui să arătăm că nu ne deranjează, vina păcatului este acolo, în sufletul nostru. La început îi simţim mustrarea prin conştiinţă iar cu timpul, devenim insensibili. Ocazional, ca o fantomă vina lor ne tulbură liniştea în momentele noastre de reflecţie asupra trecutului. Mai devreme sau mai târziu vom plăti pentru el iar preţul, aşa cum spune Biblia, este foarte scump- iadul etern- pentru că orice păcat este o ofensă adusă împotriva unei persoane infint de preţioasă- Dumnezeu Creatorul.

Problema omului nu este că are păcate. Problemă este atunci când acestea nu şi-au primit iertarea; mai ales că Dumnezeu vrea să să ne ierte şi a pregătit iertarea. De altfel, nimeni nu ajunge în iad pentru că are păcate. Ci pentru că a refuzat iertarea.

Negând existenţa păcatului, ne înşelăm. Ignorându-l, trecerea timpului nu rezolvă problema. Ce putem face atunci? Biblia spune:

Dacă zicem că n-avem păcat, ne înşelăm singuri şi adevărul nu este în noi. Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire. Dacă zicem că n-am păcătuit, Îl facem mincinos şi Cuvântul Lui nu este în noi.” (1Ioan 1.8-10)

Deşi mulţi recunosc că sunt păcătoşi, totuşi asta nu este totuna cu acea mărturisire a păcatului care aduce iertarea şi curăţirea. De ce mulţi se spovedesc dar pleacă tot împovăraţi? Haideţi să vedem ce spune Biblia despre spovedania adevărată:

Mărturisirea se face potrivit standardului adevărului! Cuvântul „mărturisire” provine de la grecesul „omologheo.” Noi avem în limba română termenul „omologare.” Când merge cu autoturismul la omologare, asta înseamnă că el trebuie să corespundă standardelor registrului auto român. Când noi trebuie să ne „omologăm” păcatele trebuie de fapt să spunem păcatului pe nume în conformitate cu standardele lui Dumnezeu- Adevărul prezentat în Biblie. Avortul nu este întrerupere de sarcină ci crimă, a trăi bărbat cu femeie în afara cadrului căsătoriei nu este stil de viaţă alternativ ci curvie, iubirea oricărui lucru sau persoană mai mult decât pe Dumnezeu nu este altceva decât idolatrie… minciuna, bârfa, invidia…şi altele sunt păcat, încălcare a legii lui Dumnezeu indiferent cum le consideră societatea. Multe lucruri oamenii nu le mai consideră păcat dar contează ce spune Adevărul- Biblia.

Mărturisirea se face înaintea lui Dumnezeu! O simplă recunoaştere în sinea noastră sau chiar înaintea oamenilor nu trebuie confundată cu mărturisirea. Mărturisirea se face înaintea aceluia faţă de care am greşit- respectiv, Dumnezeu. Dacă ai greşit soţiei, nu te poţi mărturisi copiilor; dacă ai greşit faţă de Dumnezeu, vino în rugăciune înaintea Lui şi spune-I Lui ce crezi că trebuie să spui!

Mărturisirea trebuie să fie totală şi nu parţială! Trebuie să ne mărturisim toate păcatele, tot ce ştim, tot ce ne vine în minte. Când iubim pe cineva şi când cunoaştem pe acel cineva, atunci cu siguranţă ştim ce îi place şi ce nu-i place. Conştiinţa ne ajută să identificăm păcatul. Dar în primul rând Biblia şi Duhul Sfânt nu dau greş- ne învaţă ce este bine şi ce este rău. De aceea este vital să citeşti Biblia ca să ştii adevărul. Fără adevăr nu există mărturisire reală!

Mărturisirea păcatului se face nu din datorie sau de frica pedepsei ci din dragoste pentru persoana faţă de care am greşit- în cazul nostru faţă de Dumnezeu. De aceea mărturisirea se face cu durere, cu regret şi nu cu uşurinţă. Nu mă spovedesc cu gândul să merg să fac mai departe acele păcate. Dragostea nu mă lasă să gândesc aşa.

Mărturisirea înseamnă că omul în cauză este convins că păcatul aduce vinovăţie şi necurăţie. Când eşti vinovat şi îţi simţi vinovăţia, nu mai ai putere să priveşti în ochi pe acela căruia i-ai greşit. De aceea şi Isaia spunea „…păcatele voastre vă ascund faţa Lui…”. Dar tot păcatul aduce şi necurăţie. Deşi fizic ne putem scălda în multe ape, totuşi, mizeria sufletească nu poate fi îndepărtată. Omul care trăieşte în păcat se simte mizerabil, ajunge chiar să-şi urască propria persoană. Chiar apostolul Pavel spunea „cine mă va izbăvi de acest trup de moarte?!!”

Mărturisirea este încurajată şi este făcută eficientă de credinţa în Domnul Isus. Îndrăzneala noastră de a ne mărturisi păcatul vine tocmai din încurajare pe care Domnul Isus ne-o face. El vrea să ne ierte. Pentru că noi credem în El credem deci şi faptul că El ne iubeşte, că a murit pentru păcatul nostru şi că, dacă ne întoarcem cu pocăinţă la El, El ne primeşte aşa cum a promis. Şi Iuda a regretat şi şi-a mărturisit păcatul. Dar pentru că n-a avut credinţă în Domnul Isus, şi-a pus capăt zilelor. Deci, fără încredere în Domnul Isus (persoana, lucrarea şi învăţătura Lui) mărturisirea, în cel mai bun caz ar produce doar regret dar nu şi iertare.

„Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire.”(1Ioan 1.9)

El este credincios şi nu poate să mintă- Domnul Isus ne iartă. El este drept- da, iertarea păcatelor nu este o vorbă-n vânt ci un act legal real- Domnul Isus a plătit vina păcatului nostru pe Golgota şi de aceea iertarea pe care o acordă nu este o înşelătorie.

Iertarea lui Dumnezeu nu este doar pentru ceea ce noi numim „păcate mici” ci pentru orice nelegiuire. El a iertat pe curva Maria Magdalena, pe criminalul şi tâlharul de pe cruce, pe religiosul Nocodim…etc.

Domnul Isus nu doar că ne aduce iertare, dar ne şi curăţeşte. Ce înseamnă asta? Să dau un exemplu: ni s-a întâmplat fiecăruia din noi. În copilărie ne întorceam de multe ori acasă cu zgârâieturi şi răni pe picioare, murdăream hainele pe care părinţii ni le-au dat curate. Când ne întorceam cu părere de rău, părinţii ne iertau. Dar nu doar atât. În dragostea lor ne spălau şi ne îmbrăcau cu altceva curat.

Când Fiul risipitor s-a întors acasă cu pocăinţă, Tatăl i-a ieşit înainte. Nu doar că nu l-a mustrat şi nici certat. Mai mult, Tatăl, în dragostea Sa, i-a pus un inel în deget, încălţăminte în picioare şi o haină nouă. Aşa face Domnul Isus şi pentru tine, te iartă şi te curăţeşte de orice nelegiuire, numai vino la El cu pocăinţă!

Mihail Geabou

Advertisements
This entry was posted in Viaţa eternă and tagged , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s