Despre pocăinţă

Cuprins:

  1. Este pocăinţa importantă?
  2. Ce este pocăinţa?

 

1. Este pocăinţa importantă?

La fiecare început de an ne amintim de Botezul Domnului Isus şi de Sfântul Ioan Botezătorul. Din păcate celor mai mulţi credincioşi le scapă din vedere tocmai esenţialul- Ioan Botezătorul a propovăduit pocăinţa: „El zicea: Pocăiţi-vă căci Împărăţia cerurilor este aproape.”(Matei 3.2)

Iată doar câteva motive pentru care susţinem că pocăinţa este vitală:

* Domnul Isus, Ioan Botezătorul şi ucenicii Domnului au propovăduit pocăinţa. Nu doar Ioan Botezătorul a cerut oamenilor să se pocăiască. Domnul Isus şi-a început lucrarea cu acelaşi mesaj (Matei 4.17) şi a continuat să pretindă de la oameni pocăinţă (Matei 11.21; Luca 13.5 dacă nu vă pocăiţi, toţi veţi pieri la fel.). La rândul lor, ucenicii Domnului Isus au predicat pocăinţa. Apostolul Petru la Rusalii a spus miilor de oameni adunaţi: „Pocăiţi-vă şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos spre iertarea păcatelor voastre, apoi veţi primi darul Duhului Sfânt.” Şi apostolul Pavel ducea în lume acelaşi mesaj; „Dumnezeu nu ţine seama de vremurile de neştiinţă şi porunceşte acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască pentru că a rânduit o zi în care va judeca lumea după dreptate…” (Fapte. 17.30-31)

Dacă pocăinţa nu era importantă cu siguranţă că Domnul Isus, ucenicii Lui şi Ioan Botezătorul n-ar fi vorbit aşa de mult şi aşa de apăsat despre ea.

* Fără pocăinţă omul nu poate fi mântuit, nu poate primi iertarea păcatelor şi nu poate ajunge în Rai. Ioan Botezătorul prezintă pocăinţa ca un mod de pregătire în contextul în care Împărăţia Cerurilor este aproape. Domnul Isus de asemenea propovăduieşte pocăinţa ca singurul mod în care te poţi apropia de Împărăţia lui Dumnezeu. Apostolul Petru spune clar: fără pocăinţă nu poţi avea păcatele iertate. Şi apostolul Pavel avertizează pe atenieni că pocăinţa este singurul mod în care te poţi pregăti pentru Ziua Judecăţii, când Dumnezeu va judeca pe fiecare om după dreptate.

Fără pocăinţă omul ajunge în chinurile iadului etern. Fără pocăinţă nimeni nu poate primi iertarea păcatelor şi împăcarea cu Dumnezeu. Nu este atunci pocăinţa importantă?

* Pocăinţa este porunca lui Dumnezeu pentru toţi oamenii. Apostolul Pavel este suficient de clar: „Dumnezeu nu ţine seama de vremurile de neştiinţă şi porunceşte acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască pentru că a rânduit o zi în care va judeca lumea după dreptate…” (Fapte. 17.30-31) Deci pocăinţa nu este invenţia omului ci pretenţia lui Dumnezeu de la om. Mai mult de atât, pocăinţa nu este opţională ci poruncă; Dumnezeu îmi porunceşte şi mie şi ţie să ne pocăim. Cât este de importanţă porunca unui superior din cadrul armatei? Dar porunca lui Dumnezeu? Şi nu uita, porunca aceasta este pentru toţi oamenii, toţi oamenii de pretutindeni, adică pentru mine şi pentru tine de asemenea. Pentru că Dumnezeu iubeşte omul şi-i doreşte binele, de aceea îi porunceşte chiar pocăinţa.

Nu mă mai mir acum că pentru mulţi pocăinţa crează disconfort. Diavolul este primul pe care-l deranjează mesajul pocăinţei pentru că el vrea ca omul să ajungă în iad. De aceea se împotriveşte mesajului pocăinţei batjocorindu-l pentru ca astfel mulţi să rămână departe de pocăinţă şi astfel, departe de Dumnezeu şi tot mai aproape de iad.

 

 

2. Ce este pocăinţa?

Ţin să lămuresc întâi ce nu este pocăinţa. Pocăinţa nu înseamnă neapărat să treci de la un cult la altul. Pocăinţa a fost propovăduită de Domnul Isus pe când nici unul din cultele creştine de astăzi nu exista. Deci pocăinţa nu are de-a face cu o denominaţiune creştină.

Iată cum a înţeles audienţa lui Ioan Botezătorul mesajul pocăinţei: „Locuitorii din Ierusalim, din toată Iudeea şi din toate împrejurimile Iordanului au început să iasă la Ioan şi, mărturisindu-şi păcatele, erau botezaţi de el în râul Iordan. Dar când a văzut pe mulţi dintre Farisei şi Saduchei că vin să primească botezul lui, le-a zis: Pui de năpârci, cine v-a învăţat să fugiţi de mânia viitoare? Faceţi dar roade vrednice de pocăinţa voastră!” (Matei 3.5-8)

Pocăinţa are de-a face cu păcatul personal, are de-a face cu relaţia personală a omului cu Dumnezeu şi cuprinde cel puţin trei etape:

a) Recunosc că sunt păcătos. Învăţătura Bibliei mi-a schimbat felul de a gândi şi acum recunosc.

Termenul grecesc pentru pocăinţă este „metanoia” adică schimbarea minţii, schimbarea felului de a gândi. Da, pocăiţii gândesc diferit. De aceea nu sunt înţeleşi iar uneori sunt consideraţi nebuni şi ciudaţi.

Pocăinţa vine întotdeauna în urma auzirii Cuvântului lui Dumnezeu, a mesajului de la Dumnezeu. Crezându-l, acest mesaj corectează modul de gândire al omului respectiv, datele problemei sunt văzute cu totul diferit. Când Dumnezeu- aşa cum Îl prezintă Biblia- intră în ecuaţia vieţii cuiva, totul se schimbă iar logica vieţii de până atunci devine lipsită de sens. Acum există un Creator, un Suveran. Nu sunt deci la întâmplare ci am fost creat cu un scop. Viaţa are sens. Moartea nu mai este un capăt de linie. Ştiu că am fost creat pentru eternitate. Viaţa asta nu este totul, de aceea mă pregătesc pentru eternitate. Există diavol, păcatul a intrat în lume şi se văd roadele. Eu însumi am păcătuit şi păcatul mă înstrăinează de Dumnezeu….Trebuie să-mi rezolv relaţia cu Dumnezeu!

De ce veneau oamenii aceia la Ioan Botezătorul? Să-şi mărturisească păcatele. De ce? Pentru că în urma propovăduirii lui Ioan, gândirea lor s-a schimbat, şi-au dat seama că faptele lor erau greşite, erau o ofensă la adresa lui Dumnezeu, erau păcat.

Primul pas al pocăinţei este schimbarea gândirii potrivit cu învăţătura primită de la Dumnezeu iar aceasta îl face pe credincios să recunoască că este păcătos. Lumea cu gândirea ei, filosofia şi psihologia lumii îşi dau toată silinţa să-i facă pe oameni să creadă că nu există păcat şi astfel să-i ţină pe oameni departe de pocăinţă. Dacă vrei să cunoşti adevărul citeşte Biblia, Noul Testament în special, mergi la o biserică unde se predică Adevărul pe înţelesul omului de rând şi atunci vei înţelege că şi tu eşti păcătos ca şi mine.

b) Regret păcatul. Pentru că am înţeles gravitatea lui şi-mi doresc reabilitarea relaţiei cu Dumnezeu îmi mărturisesc păcatul.

  Termenul grecesc pentru mărturisire este „omologheo.” De aici avem noi în româneşte „omologare.” Ce înseamnă? Înseamnă a confirma, a aproba oficial. Când este vorba de mărturisirea păcatului, aceasta înseamnă a confirma că Dumnezeu are dreptate, aprob faptul că ceea ce el spune despre păcat este adevărat; a mărturisi înseamnă a spune păcatului pe nume, aşa cum spune Dumnezeu despre el. Asta presupune să recunosc gravitatea păcatului şi să-l urăsc aşa cum Dumnezeu îl urăşte. Nu-l mai scuz şi nu mai caut să-i diminuez gravitatea comparându-mă cu alţii. Acum mă compar doar cu standardul lui Dumnezeu.

Majoritatea oamenilor recunosc că au păcat. Dar puţin şi-l mărturisesc. De ce? Pentru acelaşi motiv pentru care, atunci când eram mici nu totdeauna ne mărturiseam greşelile înaintea părinţilor? Pentru că nu consideram că era ceva aşa de grav, aşa de serios şi pentru că nu consideram că au afectat serios relaţia cu părinţii noştri- aşa gândeam noi copiii.

Cine îşi mărturiseşte păcatul? Având o gândire schimbată, îşi mărturisesc păcatul cei care au înţeles şi sunt convinşi de gravitatea lui, sunt convinşi că păcatul a afectat serios relaţia cu Dumnezeu şi doresc să primească iertarea lui Dumnezeu. De aceea şi Petru spunea: „Pocăiţi-vă şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos spre iertarea păcatelor voastre…” (Fapte.2.38)

Sunt mulţi care merg şi se spovedesc însă doar o simplă enumerare a păcatelor nu dovedesc pocăinţă şi în mod evident, nu este de mirare că oamenii aceştia nu primesc iertarea păcatelor lor şi nu au pace cu Dumnezeu. Pocăinţa adevărată atinde nu doar mintea-creierul ci şi inima, sentimentele. Pocăinţa adevărată aduce o profundă părere de rău. Despre Petru ni se spune că după ce s-a lepădat de Domnul Isus de trei ori s-a pocăit iar pocăinţa lui s-a văzut în faptul că „…a ieşit afară şi a plâns cu amar” (Matei 26.75).

c) Renunţ la păcat. Iubesc aşa de mult pe Domnul încât renunţ la păcat.

Termenul ebraic pentru pocăinţă ilustrează o întoarcere la 180 grade. Iată doar un exemplu din cartea profetului Isaia: „Să se lase cel rău de calea lui şi omul nelegiuit să se lase de gândurile lui, să se întoarcă la Domnul care va avea milă de el, la Dumnezeul nostru care nu oboseşte iertând.” (Isaia 55.7)

Ce înseamnă această întoarcere la 180 de grade? Ce înseamnă când Dumnezeu spune omului „Întoarce-te la Mine!”? Înseamnă că omul este cu spatele la Dumnezeu, omul sfidează pe Dumnezeu şi se îndepărtează de Dumnezeu. Întoarcerea presupune ca omul să-şi îndrepte acum privire către Dumnezeu şi să întoarcă spatele vieţii de păcat; presupune să se apropie de Acela de Care până acum se depărta (de Dumnezeu) şi să se depărteze de viaţa de păcat de care se apropia tot mai mult.

Pe scurt- pocăinţa presupune nu doar recunoaşterea şi regretul cu privire la păcat ci şi renunţare. Nu este suficient să recunosc şi să regret. Trebuie şi să renunţ. Iar puterea aceasta o dă Dumnezeu atunci când Îl iubim pe Domnul Isus pentru tot ceea ce este El şi pentru tot ceea ce a făcut şi face pentru noi.

„Dar când a văzut pe mulţi dintre Farisei şi Saduchei că vin să primească botezul lui, Ioan le-a zis: Pui de năpârci, cine v-a învăţat să fugiţi de mânia viitoare? Faceţi dar roade vrednice de pocăinţa voastră!”—Ioan Botezătorul ne spune aici că adevărata pocăinţă se vede într-o viaţă schimbată, pocăinţa se vede în fapte.

În concluzie, pocăinţa înseamnă să recunosc că sunt păcătos, să regret păcatul meu şi să renunţ la el. Toate acestea se întâmplă în viaţa mea odată ce aud şi cred ceea ce Dumnezeu îmi spune în Biblie. Credinţa în Cuvântul lui Dumnezeu îmi va schimba mintea-gândirea. Apoi schimbarea minţii îmi va atinge şi inima-sentimentele şi mai departe va determina schimbarea voinţei. Aşa se face că pocăinţa este evidentă într-o trăire schimbată şi o viaţă nouă.

Proverbe 28.13 Cine îşi ascunde fărădelegile nu propăşeşte dar cine le mărturiseşte şi se lasă de ele capătă îndurare.

Dragul meu cititor mesajul acesta este nu doar pentru informarea ta ci şi pentru transformarea ta. Ia seama la ceea ce spune Biblia. Dumnezeu te iubeşte şi-ţi va da o viaţă nouă. Pocăieşte-te de păcatul tău! El ştie chiar şi păcatele tale cele mai ascunse, cele mai intime. Nu-ţi mai ascunde păcatul! Pocăieşte-te! Împacă-te cu Dumnezeu!

 

Mihail Geabou

Advertisements
This entry was posted in Valori, Viaţa eternă and tagged , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s