De când aţi apărut voi baptiştii? Sau, de când este religia ta?

christianity_branches.pngDe curând am vizionat un scurt videoclip în care rând pe rând erau prezentate date istorice referitoare la originea anumitor denominaţiuni. Iată câteva exemple: „Dacă eşti luteran, religia ta a fost întemeiată de către Martin Luther în anul 1517. …Dacă eşti baptist, principiile religiei tale sunt datorate lui John Smyth care a lansat-o la Amsterdam în 1606. Dacă eşti metodist, religia ta a fost fondată de către John şi Charles Wesley în Anglia în 1774. Mormoni …1829, Adventişti sexolul XIX-lea, Penticostali secolul al-XX-lea…etc.”

Ideea centrală a videoclipului este aceea de a discredita orice denominaţiune apărută recent în istorie. La baza logicii autorului stă ideea că vechimea unei denominaţiuni garantează validitatea şi autenticitatea credinţei creştine. Astfel, în mod logic, nu poţi găsi mântuirea şi nu te poţi apropia de Dumnezeu în nici una din aceste denominaţiuni.

Sunt baptist şi m-am gândit şi eu la provocarea aceasta. Iată care este răspunsul meu:

  1. În primul rând, susţinătorii acestei teorii se pare că nu înţeleg semnificaţia unor termeni. De aceea îi folosesc în mod greşit şi inevitabil ajung la concluzii greşite. Spre exemplu: baptismul nu este o religie ci o denominaţiune în cadrul religiei creştine. Este o diferenţă între ramură şi trunchi. Trunchiul este religia creştină. Baptismul este o ramură a acestui trunchi.

Astfel, este impropriu spus că Luther a întemeiat religia luterană sau că Wesley a fondat o religie- luteranismul, metodismul, baptismul nu sunt religii ci denominaţii, ramuri în acelaşi trunchi al creştinătăţii.

 

  1. A doua greşeală pe care o fac susţinătorii acestei teorii este tot legată de semnificaţia termenilor cu care ei lucrează. Ce înseamnă a întemeia sau a fonda o religie? Martin Luther, John Smyth, Wesley au fost fondatori sau întemeietori de religie? În nici un caz. Unii dintre ei pot fi consideraţi reformatori prin aceea că au căutat să corecteze devierile ce s-au acumulat în cadrul creştinismului în acele vremuri (Luther, Smyth) alţii pot fi numiţi eretici întrucât au alterat adevărul învăţăturilor Scripturii (Joseph Smith, Hellen White) iar alţii pur şi simplu au accentuat mai mult o anumită latură a trăirii creştine decât pe celelalte dar fiecare dintre ei au pornit de la învăţătura deja existentă a creştinismului. Fondatorul religiei creştine este Însuşi Domnul Isus Hristos. Există o singură fundaţie şi un singur Fondator- Isus Hristos.

Ca să mă fac mai bine înţeles: există mai multe tipuri de roţi- de lemn, de fier, oţel, plastic. Unele mai bune altele mai puţin bune. Totuşi, nici unul din cei care le-au făcut nu poate fi considerat fondatorul roţii. Roata a fost inventată cu mult timp în urmă. Cei care acum fac roţi, în cel mai fericit caz pot aduce îmbunătăţiri dar nu o mai pot inventa.

 

Eu spre exemplu, fac parte din Biserica Creştină Baptistă Calea Domnului din Alexandria. „Biserică” este forma de organizare. „Creştină”-reprezintă religia, credinţa în Domnul Isus Hristos- Fondatorul. „Baptistă”- este aspectul care arată că, spre deosebire de alte denominaţiuni, credincioşii din această biserică s-au întors la practica botezului adulţilor aşa cum o găsim în Biblie. Termenul de „Baptist” spre exemplu este un semnal de alarmă că undeva, cândva în decursul istoriei, oamenii au renunţat la învăţătura biblică a botezului adulţilor şi au început să boteze copii mici.

 

Dacă este adevărat că baptismul nu este o religie ci o denominaţiune în cadrul unei religii, dacă Smyth nu este un fondator de religie ci un reformator, un protestant împotriva unor erezii apărute în creştinism în acele vremuri….atunci mă întreb, când logica susţinătorilor teoriei amintite se bazează pe cel puţin două neadevăruri, oare cât de credibilă poate fi concluzia?!

 

*Problema unora este aceea că refuză să creadă că trunchiul este mai mare decât ramura. Unora le place să se creadă trunchi când de fapt sunt ramură. Le place să creadă că de ei depinde totul şi toţi trebuie să vină în denominaţiunea lor. Este problema lor.

 

  1. Al treilea lucru greşit în logica prezentată mai sus este faptul că religia- credinţa creştină este ceva ce se transmite printr-o moştenire bisericească în cadrul aceleeaşi denominaţiuni. Logica aceasta porneşte de la premisa că o anumită denominaţiune a primit moştenirea credinţei direct de la Domnul Isus şi că această denominaţiune deţine monopolul asupra credinţei creştine.

(Nimic mai fals! Domnul Isus n-a înfiinţat nicio religie şi nicio denominaţiune; El n-a lucrat cu aşa ceva. El a înfiinţat doar Biserica- totalitatea ucenicilor Săi din toate timpurile şi locurile. El a lucrat cu individul şi nu cu instituţii.)

Ei văd credinţa creştină ca pe o ştafetă pe care denominaţiunea lor o transmit în mod automat din generaţie în generaţie prin actul botezului copiilor, independent de voinţa urmaşilor şi indiferent de credinţa sau convingerile religioase ale acestora.—de aceea unora le place să spună că botezul copiilor mici încreştinează.

 

Atenţie! Iată unde ajungem. Dacă facem confuzie în primele două puncte, ne rătăcim şi mai mult la al treilea punct. Cei care nu fac diferenţa între religie şi denominaţie ajung să creadă că Biserica este responsabilă pentru transmiterea credinţei creştine mai departe urmaşilor. (de aceea se crede că biserica încreştinează) Greşit! Ceea ce poate transmite Biserica mai departe este denominaţiunea dar nu credinţa creştină. Adică Biserica ortodoxă poate face pe cineva ortodox dar nu creştin. Biserica Baptistă poate face pe cineva baptist dar nu neapărat creştin.

Cum adică? Păi botezul, cunoaşterea mărturisirii de credinţă, frecventarea şi participarea la toate slujbele bisericii… astea nu mă fac creştin. Îmi pot fi de ajutor, dar credinţa vine de la Dumnezeu.

Cum a crezut Petru că Domnul Isus este Hristosul şi Fiul lui Dumnezeu? Domnul Isus explică originea credinţei lui: „Ferice de tine Simone, fiul lui Iona, fiindcă nu carnea şi sângele ţi-a descoperit lucrul acesta ci Tatăl Meu Care este în ceruri.”(Matei 16.17) Credinţa în Domnul Isus nu se moşteneşte ci este primită în dar de la Dumnezeu (Efes. 2.8-9; Ioan 1.12-13)

Astfel, legătura noastră nu este cu Luther, cu înaintaşii ca şi când ei ne-ar susţine sau cum de la ei ar porni credinţa noastră. Ei au rolul să ne fie o încurajare privind la sfârşitul felului lor de vieţuire, dar autenticitatea credinţei noastre nu se află în relaţia cu trecutul, cu morţii ci cu Dumnezeu Tatăl, prin Duhul Sfânt în Numele Domnului Isus Hristos. (Acum înţeleg mai bine de ce accentul atât de puternic al Bisericii Ortodoxe pe sfinţi şi pe tradiţie.)

Este suficient ca cineva să audă Cuvântul Evangheliei şi, chiar şi pe Lună de-ar fi, fără să fi avut vreodată contact cu vreunul din apostoli, Duhul Sfânt îi poate atinge fiinţa lăuntrică, îl poate naşte din nou şi astfel devine creştin autentic fără altă firmă. Cel mai important lucru este să fii creştin.

Deci, să nu uităm:

-religia şi denominaţia NU sunt unul şi acelaşi lucru

-reformatorul NU este tot una cu fondatorul

-credinţa creştină NU este moştenirea nici unei denominaţiuni, nici o denominaţiune NU deţine monopolul credinţei şi NU poate oferi credinţa creştină nici unui om.

Există un mare pericol pentru denominaţiunea care nu crede aceste trei adevăruri de mai sus:

  1. se vor confunda pe ei înşişi cu creştinismul (confundă ramura cu trunchiul)
  2. vor emite pretenţia că deţin monopolul asupra credinţei şi implicit a mântuirii
  3. vor ajunge să-i lege pe enoriaşi mai mult de instituţia bisericii decât de Dumnezeu
  4. vor ajunge să profite financiar de pe urma enoriaşilor iar Biserica ia forma unui impreiu religios
  5. vor denigra pe toţi ceilalţi care nu se numesc ca şi ei
  6. vor adopta practici nebiblice dar care susţin pretenţia de supremaţie în creştinism: botezul copiilor mici, cultul morţilor şi al sfinţilor.

 

Totuşi, am şi eu întrebări: Dacă este adevărat că, credinţa creştină se moşteneşte şi poate fi găsită în cadrul bisericii ortodoxe pentru că aceasta a primit credinţa direct de la Domnul Isus…

Cum se face că trăirea acestora este total diferită de a sfinţilor cu care se laudă? Cum se face că majoritatea dintre aceştia Îl înjură pe Domnul Isus, pe Fecioara Maria, fură, mint, înşeală, curvesc, bârfesc, …etc? România este o ţară creştin ortodoxă, cel puţin teoretic. Practic, este fruntaşă la avorturi, corupţie iar închisoriile sunt supra-solicitate.

Cum se face că practicile pe care Biserica ortodoxă le are acum sunt străine de învăţătura apostolilor? Unde găsim în învăţătura Domnului Isus sau a apostolilor vorbindu-se despre botezul copiilor mici, despre preoţie când preoţia aaronică a fost desfiinţată, despre icoane, pomeni pentru morţi, iartarea păcatelor la morţi, lumânări şi parastase…etc? Ce să mai spunem de lăcomia, aventurile amoroase şi beţiile multor slujitori bisericeşti.

Credinţa fără fapte este moartă- spune Iacov. Unde sunt deci faptele? Biserica ortodoxă se contrazice pe sine. Cu tot respectul dar şi cu toată responsabilitatea spun că practica şi trăirea ortodoxă dovedeşte o credinţă moartă. Nu spun că nu vor fi mântuiţi şi dintre ortodocşi. Vor fi, dar nu pentru că sunt ortodocşi ci pentru că sunt şi creştini printre ortodocşi. Acelaşi lucru este valabil şi pentru baptişti.

Mihail Geabou

Advertisements
This entry was posted in Apologetica, Catehism, Ortodoxie, Sună bine dar este fals, Valori and tagged . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s