Cum trebuie să mă raportez la liderii religioşi care nu slujesc lui Dumnezeu?(3/3)

Unii, dintr-o atitudine de laşitate, se mulţumesc să-i bârfească şi să-i critice pe ascuns. În faţă…”săru’ mâna părinte!” sau „Domnul să vă binecuvânteze frate păstor!”

Alţii mai cu tupeu se iau la „luptă” cu „slujitorul Domnului.” Această „luptă” poate lua diverse forme: mustrare publică, contrazicere, atitudine ostilă, privire îmbufnată, rugăciuni cu subînţeles, cuvinte dure, ameninţări şi uneori se ajunge chiar la violenţă fizică.

Niciuna din cele două metode de mai sus nu este biblică şi nici benefice nu sunt. Ele trădează de fapt o problemă spirituală. Laşitatea dovedeşte egoismul tău şi lipsa de loialitate faţă de Domnul Isus, dispreţul faţă de adevăr şi faţă de curăţia bisericii lui Hristos. Tupeul dovedeşte doar fire pământească deşi adesea este confundată cu râvnă pentru Domnul. Şi nu uita: scopul nu scuză mijloacele! Nu poţi folosi armele Diavolului ca să împlineşti voia Domnului. Calomnia, bârfa, mânia nu fac parte din arsenalul creştinului. Dumnezeu nu are nevoie de bodyguarzi. Oricine pretinde că face lucrarea Domnului întâi se supune el însuşi Domnului.

Atenţie! O raportare greşită faţă de liderii religioşi- fie ei chiar apostaţi- poate avea efecte dramatice asupra mântuirii personale cât şi a mântuirii celorlalţi membrii ai familiei. Adesea acei care s-au înscris în luptă nebiblică cu liderii religioşi au ajuns plini de amărăciune şi depărtaţi de Dumnezeu, iar copiii lor fie i-au urmat în rătăcirea lor fie mult mai repede au părăsit biserica şi şi-au pierdut orice pic de încredere în călăuzirea vreunui lider religios.

Ce ne învaţă Biblia să facem?

annasÎn Faptele Apostolilor găsim că Marii Preoţi au prins pe Petru şi Ioan, i-au ameninţat şi le-au poruncit să nu mai vorbească despre Domnul Isus Hristos. Cum au procedat apostolii? Răspunsul lor a fost acesta: „Judecaţi voi singuri dacă este drept înaintea lui Dumnezeă să ascultăm mai mult de voi decât de Dumnezeu…” (Fapte 4.19). Fiind eliberaţi, apostolii au continuat să predice despre Domnul Isus. Au fost prinşi din nou şi încă odată apostolii se adresează preoţilor aşa: „Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni” (Fapte.5.29).

Prima parte a răspunsului este: respect. Apostolii s-au purtat cu respect faţă de Marii Preoţi chiar dacă ştiau bine că ei L-au dat pe Domnul Isus la moarte. Da, i-au acuzat în faţă de crimă împotriva Domnului, nu s-au temut să le spună adevărul (4.10) dar nu i-au batjocorit.

Partea a doua a răspunsului este: neascultare atunci când ei nu se supun lui Dumnezeu. Principiul lor a fost acesta: „mai mult de Dumnezeu decât de oameni.” Creştinul nu este un rebel care nu ascultă de nimeni. Autoritatea supremă asupra creştinului este Dumnezeu prin învăţătura pe care ne-a dat-o şi apoi omul. În situaţia în care omul fie el preot sau guvernul nu ascultă de Dumnezeu, creştinul nu poate să se supună la o lege sau poruncă ce contrazice legea lui Dumnezeu.

Apostolii au înţeles foarte clar că şi preoţii, chiar Marii Preoţi, tot oameni sunt. Apostolii nu s-au sfiit să recunoască gafele şi păcatele acestora şi chiar să le-o spună în faţă. Ei au înţeles că preoţii au autoritate asupra lor doar atâta timp cât ei rămân sub autoritatea lui Dumnezeu. De aceea, au considerat că este drept, moral şi logic să asculte mai mult de Dumnezeu decât de preoţi. Ei au spus: „Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni” (Fapte.5.29).

Dacă apostolii ar fi ascultat mai mult de preoţi decât de Dumnezeu, Evanghelia n-ar mai fi ajuns la noi. Dacă Domnul Isus ar fi ascultat mai mult de preoţi decât de Dumnezeu, noi astăzi n-am mai fi avut mântuirea. Dacă eu n-aş asculta mai mult de Dumnezeu, nu ţi-aş fi scris aceste lucruri. Iar tu, dacă asculti mai mult de slujitori bisericeşti apostaţi decât de Dumnezeu, nu vei avea parte de mântuirea sufletului.

„Mai mult de Dumnezeu decât de oameni”- acesta este principiul vieţii credinciosului. De aceea, este important ca un creştin să cunoască învăţătura lui Dumnezeu aşa cum o găsim în Biblie. Abia atunci va putea să aleagă să asculte mai mult de Dumnezeu decât de oameni. Altfel, vei primi învăţătura oricărui lider religios şi vei crede că e de la Dumnezeu.

Trebuie deci să ascult de liderul meu religios? Da, însă doar atâta timp cât el mă învaţă ce spune Dumnezeu. Când învaţă lucruri străine de Scriptură, fără nici o teamă refuz să mă supun.

Trebuie să ascult de legile unei ţări atunci când acestea îmi cer să încalc legile morale ale lui Dumnezeu? Nu! Respect autorităţile statului dar supunerea ultimă este faţă de Dumnezeu. Aşa a făcut Domnul Isus, profeţii şi apostolii, aşa au făcut credincioşii adevăraţi din toate vremurile şi aşa suntem învăţaţi în Biblie: „cinstiţi pe toţi oamenii, iubiţi pe fraţi, temeţi-vă de Dumnezeu, daţi cinste împăratului”- aşa spunea apostolul Petru când împărat era Nero (1Petru 2.17). Iubirea este pentru fraţi, respectul pentru toţi, cinstea pentru împărat, dar ascultarea şi supunerea supremă doar pentru Dumnezeu.

Trebuie un preot/pastor asistent să asculte şi să se supună preotului/pastorului senior? Da, însă doar atâta timp cât acesta rămâne în ascultare de Cuvântul Domnului. Altfel, cu respect trebuie să-i spună adevărul şi să fie gata să suporte consecinţele oricare ar fi acestea. Demisia, deşi pare mai onorabilă în ochii oamenilor, nu este o alternativă biblică; poate un soldat să părăsească câmpul de luptă doar pentru că un alt soldat îi spune asta? A demisiona sau a dezerta este tot una în această situaţie.

Trebuie să părăsesc biserica dacă văd că slujitorul religios încalcă voia lui Dumnezeu? Nu acesta trebuie să fie primul gând. Întâi trebuie să-i spui adevărul. Aceasta îl poate ajuta să se trezească sau cel puţin va fi o mărturie pentru el în ziua judecăţii. Apoi, cu respect şi în smerenie, continuă să trăieşti afirmând adevărul chiar dacă liderul tău religios învaţă altceva. Continuă să trăieşti în părtăşia celor care iubesc pe Domnul Isus şi astfel păzeşte-te de păcatul mândriei. Diavolul va căuta să-ţi pună în minte că nu mai este altcineva ca tine. Ai grijă! Mare grijă! Tu nu ai nicio luptă de purtat. Lupta este a lui Dumnezeu. Tu trebuie doar să te supui Lui şi să fii preocupat de viaţa ta spirituală şi nu de a preotului/păstorului tău. Părăsirea bisericii trebuie luată în considerare doar atunci când eşti izgonit sau când observi că relaţia ta cu Domnul sau starea spirituală a familiei tale este în pericol. Dumnezeu ţi-a încredinţat responsabilitatea spirituală a familiei tale nu a păstorului/preotului tău. De aceea, salvează-ţi familia! Nu iubi mai mult cearta şi scandalul decât mântuirea sufletului tău şi a celor dragi. Şi încă ceva: nu părăsi biserica decât pentru o altă biserică unde te poţi alătura imediat părtăşiei celor ce iubesc pe Domnul Isus.

„Avem un Mare Preot însemnat Care a străbătut cerurile- pe Isus, Fiul lui Dumnezeu”- aşa spune Biblia (Evrei 4.14) Deci nu trebuie să ne temem că nu ascultăm de „Marii Preoţi” atâta timp cât ascultăm de Marele Preot- Isus Hristos. De El trebuie să ne temem şi învăţăturile Lui să le-ascultăm!

Mihail Geabou

Advertisements
This entry was posted in Apologetica, Ortodoxie. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s