Amăgirea papală

Vremurile sfârşitului sunt caracterizate de conflicte armate, tulburări sociale, criză umanitară şi boli, persecuţie religioasă şi multă imoralitate; toate acestea pe fondul unui intens fenomen de amăgire. Domnul Isus ne avertizează că fenomenul înşelăciunii se va extinde şi chiar mulţi vor cădea în capcana minciunii din partea aşa numiţilor prooroci sau lideri religioşi.

Băg02aţi de seamă să nu vă înşele cineva fiindcă vor veni mulţi în Numele Meu şi vor zice „Eu sunt Hristosul!” şi vor înşela pe mulţi.  Veţi auzi de războaie şi veşti de războaie… pe alocuri vor fi cutremure de pământ, foamete şi ciumă…. atunci vă vor da să fiţi chinuiţi şi vă vor omorî şi veţi fi urâţi de toate neamurile pentru Numele Meu… se vor ridica mulţi prooroci mincinoşi şi vor înşela pe mulţi. Şi din pricina înmulţirii fărădelegii, dragostea celor mai mulţi se va răci. Dar cine va răbda până la capăt va fi mântuit.”—Acestea sunt cuvintele Domnului Isus (Matei 24.4-13).

La începutul acestui an, Papa Francisc a apărut în spaţiul virtual cu un videoclip motivator la ecumenism. În acest videoclip apar patru persoane, reprezentanţi a patru mari religii: musulmani, budişti, creştini şi mozaici. Unul declară că are credinţă în Alah, altul în Buda, altul în Isus Hristos iar altul în Dumnezeu. În final toţi spun: „eu cred în dragoste.”

Mesajul Papei este următorul:

Majoritatea locuitorilor planetei se declară credincioşi. Aceasta ar trebui să ne conducă la un dialog între religii. Nu trebuie să încetăm a ne ruga pentru aceasta şi să colaborăm cu cei cei care gândesc diferit.

Mulţi gândesc diferit, simt diferit, Îl caută pe Dumnezeu şi-L întâlnesc pe Dumnezeu pe căi diferite.

În această multitudine de religii, există o singură certitudine pe care o avem pentru toţi: toţi suntem copii ai lui Dumnezeu.  Am speranţa că vei împărtăşii cu alţii cererea mea de rugăciune luna aceasta: ca un dialog sincer între bărbaţi şi femei de diferite religii poate produce roadele păcii şi dreptăţii. Am încredere în rugăciunea ta!”

papa-si-musulmaniiIniţial n-am ştiut de ce Papa Benedict a trebuit să se retragă din pontificat. Au fost cu adevărat probleme de sănătate sau a fost nevoit să accepte retragerea? Privind însă activitatea intensă şi controversată a Papei Francisc încep cel puţin să bănuiesc că ceva nu este în regulă. Un om care caută popularitate (sărutarea leprosului şi spălarea picioarelor unor musulmani). Un om abil care cu preţul compromisului intră în dialog şi capătă trecere înaintea liderilor altor religii dar şi ai diferitelor culte creştine, chiar evanghelici. Un om cu influenţă la nivel înalt printre lideri politici de talie mondială dar şi un om care pleacă capul şi sărută mâna controversatului Rockefeler. Totul culminează cu afirmaţii de-a dreptul şocante prin care încurajează imoralitatea sexuală şi neagă divinitatea Domnului Isus Hristos.maxresdefault

Mesajul Papei nu este doar plin de erezie ci şi slab în ce priveşte argumentarea logică. Faptul că cineva „se declară” sau „se consideră” credincios este tot una cu „a fi ” credincios? O presupunere de acest gen este suficientă să justifice un dialog pe picior de egalitate între creştinism şi alte religii moarte? Şi în vremea Domnului Isus era aceeaşi situaţie; totuşi Domnul Isus nu i-a trimis pe ucenici să negocieze adevărul creştinismului cu fanteziile şi învăţăturile păgânismului din vremea aceea. Au făcut vreodată apostolii Domnului Isus aşa ceva?

Apoi afirmaţia „mulţi Îl caută pe Dumnezeu şi-L întâlnesc pe Dumnezeu pe căi diferite”- este o afirmaţie cum nu se poate mai gravă, o afirmaţie pe care doar duhul anticristic şi diavolul o putea face. De ce? Pentru că este împotriva Sfintelor Scripturi şi-L contrazice pe Însuşi Fiul lui Dumnezeu- Isus Hristos care a spus clar: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine” (Ioan 14.6). De asemenea apostolul Ioan mai spune: „Nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu; singurul Lui Fiu Care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut.” (Ioan 1.18)

Este regretabil că un Papă care se pretinde creştin se crede mai mare decât Însuşi Hristos—cum poţi spune că poate cineva să-L găsească pe Dumnezeu în afara lui Hristos, fără Hristos?  Dumnezeu nu se află „în vârful muntelui” aşa cum spun unii ci mult „deasupra vârfului de munte” de aceea, singurul care ştie calea către Tatăl Dumnezeu este DOAR Cel Care S-a coborât de la Dumnezeu—Domnul Isus Hristos.

O altă erezie grosolană prezentată în videoclip este aceea că Domnul Isus este distinct de Dumnezeu şi nu este Dumnezeu. Biblia spune cu totul altceva: Ioan 1.1 La început era Cuvântul şi Cuvântul era cu Dumnezeu şi Cuvântul era Dumnezeu. Cuvântul- Logosul este Domnul Isus. Ioan 5.23 …toţi să cinstească pe Fiul cum cinstesc pe Tatăl. Cine nu cinsteşte pe Fiul nu cinsteşte pe Tatăl Care L-a trimis. Ioan 20.28 Toma I-a zis: „Domnul meu şi Dumnezeul meu.” ( Romani 9.5; Tit 2.13; 1Ioan 5.20; Isaia 9.6-7; Mica 5.2; Marcu 2.7…etc)

Cu ce autoritate şi cu ce îndrăzneală poate acest om şi Papă să spună că „toţi suntem copii ai lui Dumnezeu”? Apostolul Domnului Isus, Ioan a spus: „tuturor celor ce L-au primit pe Domnul Isus, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu, născuţi nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om ci din Dumnezeu” (Ioan 1.12-13). Deci nu toţi oamenii sunt copii ai lui Dumnezeu ci doar aceia care cred şi trăiesc în ascultare de Domnul Isus.

Credinţa creştină este singura care are la bază pe Însuşi Dumnezeu Isus Hristos. Toate celelalte sunt religii, adică tentative ale omului de a urca spre Dumnezeu. Creştinismul este credinţa vie şi sigură într-un Dumnezeu care S-a coborât la noi ca să ne ia la Tatăl. Toţi ceilalţi întemeietori de religii sunt morţi acum şi mormintele lor sunt pline cu osemintele lor. Hristos Isus însă este viu şi mormântul Lui este gol. El singur a avut îndrăzneala să afirme „Eu sunt Calea, Adevărul, Viaţa, Lumina lumii, Pâinea vieţii, Apa vie….Eu şi Tatăl una suntem”- şi a dovedit asta. Cum aş putea îndrăzni să-L înjosesc pe Domnul Isus Hristos până acolo să-L pun pe picior de egalitate cu Buda, Mahomed sau Alah?!

01Fără îndoială că Papa Francisc este un omul capabil să se lase în slujba Diavolului şi să înşele pe mulţi. Biblia ne avertizează: „Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire ca să creadă o minciună pentru ca toţi cei care n-au crezut adevărul ci au găsit plăcere în nelegiuire să fie osândiţi” (2Tesaloniceni 2.11-12).

Fii înţelept: citeşte Biblia, crede în Domnul Isus şi caută părtăşia Bisericii Lui ca să fii pregătit pentru iminenta venire a Domnului Isus şi a judecăţii tuturor oamenilor!

 

Mihail Geabou

 

Advertisements
Posted in Apologetica, Lumea ca sistem, Politica, Vremurile din urmă | Tagged , , , , | Leave a comment

Apropo de locuri sfinte

Suntem cu toţii martorii unui fenomen îngrijorător care ia amploare: tot mai mulţi oameni fac sacrificii serioase să viziteze locurile sfinte din Israel. Tot mai multe pelerinaje, tot mai mulţi turişti. Mulţi se întorc cu pământ, pietre din cutare şi cutare loc, alţii cu apă din Marea Moartă, Marea Galileii sau Iordan iar alţii chiar se botează în apa Iordanului în care şi Domnul Isus S-a botezat. Pentru cei cu posibilităţi financiare reduse, s-au amenajat locuri de pelerinaj la nivel naţional şi chiar zonal. De altfel, şi leuţul are valoare iar sacrificiul îi dă omului impresia că poate câştiga favoarea lui Dumnezeu.pelerinaj_52947900

De ce este îngrijorător acest fenomen? Pentru faptul că cei mai mulţi atribuie valoare spirituală acestor lucruri. Cei mai mulţi consideră că într-un fel sau altul, contactul cu aceste locuri le conferă oarece sfinţire şi apropiere de Domnul. Se laudă cu aceasta şi se simt împliniţi spiritual chiar dacă se înşeală.

În Biblie găsim ceva care ar trebui să ne facă să ne schimbăm atitudinea faţă de locurile sfinte: „Maria şedea afară lângă mormânt şi plângea…”(Ioan 20.11)- spune Biblia. Astăzi se pare că sunt două morminte despre care se pretinde că ar fi mormântul real al Domnului Isus. Cel mai probabil însă, nici unul din ele nu este cel real. Totuşi mulţimi de oameni se duc la un mormânt fals astăzi, îşi fac o poză poate şi o rugăciune şi se întorc acasă încântaţi peste măsură. Maria se afla la adevăratul mormânt al Domnului dar pentru că l-a găsit gol şi pentru că Domnul Isus nu era acolo, ea plângea. Bucuria Mariei a venit abia în momentul în care Domnul cel înviat i s-a arătat şi i-a vorbit. Atunci ea s-a închinat şi I-a strâns picioarele de bucurie de parc-ar fi vrut să nu-L mai scape. Astăzi milioane văd nu doar un mormânt gol, ci şi fals- nu este al Sfântului Hristos- totuşi se consideră binecuvântaţi.

MINOLTA DIGITAL CAMERA

„De ce căutaţi pe Cel Viu între cei morţi?!”- spunea îngerul Mariei. Din fericire Hristos este Viu acum. Şi nu doar atât- El S-a apropiat de mine şi de tine. NU trebuie să-I caut mormântul ci, dacă Îl preţuiesc, Îi voi citi Cuvântul şi-I voi împlini învăţătura. Poate fi un mormânt fantomă aflat la mii de kilometri depărtare mai sfânt şi mai de dorit decât Evanghelia care constituie voia Domnului Isus şi pe care o avem în casele noastre? Şi dacă pe Maria Magdalena n-a satisfăcut-o mormântul adevărat al Domnului, pe tine de ce te-ar satisface mormântul lui Boca sau osemintele vreunei sfinte? Domnul Isus este Mântuitorul şi darul Tatălui pentru omenire!

Mihail Geabou

Posted in Apologetica, Ortodoxie, Sună bine dar este fals | Tagged , , , , | Leave a comment

Conflictul în cuplu – De ce ne certăm?

652x450_119845-ce-nu-ar-trebui-sa-faci-niciodata-dupa-o-cearta-cu-partenerul-de-cupluFiecare cuplu stie ce înseamnă o ceartă. Imaginea cuplului perfect care nu a experimentat niciodată un conflict este un mit. Pentru un cuplu perfect, este nevoie nu de unu, ci de doi oameni perfecţi, şi cu toţi ştim că nu există nici măcar unul.

Dar de ce ne certăm? Un conflict are nevoie de un subiect, dar de cele mai multe ori, subiectul discutat nu este cel real. Dincolo de lucrurile concrete cu privire la care ne certăm, există nevoi emoţionale ale partenerului care nu sunt împlinite – sau cel puţin, aşa percep ei.

Să luăm un exemplu des întâlnit: cearta cu privire la treburile domestice.

Perspectiva ei: “Eu am spălat vasele de luni până vineri. Şi sâmbătă, când am văzut că iar le lasă să le spăl eu, mi s-a rupt filmul. Ce sunt eu, servitoarea lui? Normal că m-am enervat şi am început să ţip la el.”

Perspectiva lui: “Muncesc toată săptămâna, vreau şi eu să mă relaxez un pic sâmbăta. Şi numai ce începe să ţipe la mine din senin, ca să pun şi eu mâna s-o ajut la vase. Normal că m-am enervat şi am ridicat şi eu tonul! Nu sunt în armată să fac treaba la comandă.”

În primul rând, e important să înţelegem că majoritatea motivelor de ceartă stau la dospit o vreme, şi apoi izbucnesc. Lucruri mici, uneori, dar pe care evităm să le discutăm din diferite motive, se strâng şi apoi răbufnesc.

Să înţelegem un lucru clar: lucrurile care ne deranjează nu dispar dacă noi le ţinem în noi. Dimpotrivă, prinse în vâltoarea gândurilor, ele se dezvoltă şi ne alimentează o imagine de victimă nedreptăţită. Cu cât această imagine din mintea noastră creşte, cu atât creşte intensitatea emoţiilor. Astfel, dacă am vorbi despre o problemă în prima zi, poate am reuşi să vorbim calm, dar după câteva zile de fiert la foc mocnit, cu siguranţă că tonul va fi unul agresiv.

Deci, de ce s-au certat cei doi din exemplul de mai sus? Pentru că ea nu a spus că o deranjează să spele vasele luni, marţi, miercuri, joi sau vineri. Dacă ar fi spus marţi “dragul meu, eu am spălat ieri, şi aş vrea să le speli şi tu azi”, cu siguranţă ar fi putut să îşi păstreze un ton calm, şi ar fi avut şanse să primească un răspuns favorabil.

Dar…cum în toate conflictele, lucrurile trebuie abordate complex, aş vrea să privim un pic mai profund. De ce o deranjează pe această soţie să spele vasele în fiecare seară? Cel mai probabil este că ea se simte nedreptăţită şi neapreciată. Simte că ea face mai mult decât el în casă, şi, ceea ce e şi mai cumplit e că lui i se pare normal ca ea să facă toată această muncă.

Dupa cum spuneam şi la începutul articolului, problema aparentă nu este problema reală. De cele mai multe ori, un cuplu nu se ceartă de fapt din cauza vaselor – se ceartă pentru ca unul sau amândoi se simt neapreciaţi sau folosiţi de celălalt. Realist vorbind, în exemplul de mai sus, dacă soţia a locuit vreodată singură, probabil că a spălat vasele nu doar cinci, ci poate chiar treizeci de zile la rând. Deci nu cinci zile consecutive de spălat vasele sunt problema – ci faptul că el nu se oferă să o ajute şi nu o apreciază.film-7181

Ce putem face atunci pentru a preveni asemenea situaţii?

Comunicaţi. Spuneţi partenerului din timp cum vă simţiţi, ce vă deranjează, şi cum vă poate ajuta. Nu aşteptaţi până când vă enervaţi pentru a aduce vorba despre ce vă deranjează cu adevărat.

Apreciaţi. Învăţaţi să aveţi ochi pentru toate lucrurile pe care le face soţul sau soţia. Hainele curate nu apar ca prin farmec în dulap – căutaţi pe cel care le-a pus acolo, şi mulţumiţi-i. Rezervorul maşinii nu se umple singur cu benzină.

Nu urmăriţi dreptatea! O relaţie de căsnicie nu se bazează pe corectitudine matematică – un scor care să fie mereu egal. În Biblie ni se spune că “este mai ferice să dai decât să primeşti” (Faptele Apostolilor 20:35). În orice relaţie omenească, vor fi momente în care va trebui să laşi de la tine – lasă! Echitabilitate perfectă oricum nu există – aşa că de ce să nu fie scorul în favoarea persoanei care îţi e cea  mai apropiată pe lumea asta?

Şi, în cele din urmă, când nu ştii sau nu poţi să procedezi înţelept, cere ajutor în rugăciune. “Dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă şi fără mustrare, şi ea îi va fi datî” , ne spune Iacov in primul capitol al epistolei sale, versetul 5. Speranţa există întotdeauna – trebuie numai să ceri.

Anda Mogoş

Posted in Consiliere, familie, Valori | Tagged , , , | Leave a comment

“N-am timp să merg la biserică!”

busy3

Nu! Nu este adevărat! Adevărul este că n-ai credinţă în Domnul Isus! Dac-ai avea, atunci L-ai iubi. Dacă L-ai iubi, atunci El ar deveni prioritate pentru tine. Atunci ai iubi ceea ce El iubeşte şi ai urî ce El urăşte. Priorităţile Lui ar deveni şi priorităţile tale. Atunci ţi-ai face timp şi pentru Biserica lui Hristos.

„N-ai timp?” Da, aşa este. Pentru Dumnezeu nu avem timp. El ne-a dat secunde, minute, ore, zile, săptămâni, ani şi decenii de trăit iar noi „n-avem timp” să-I acordăm.

Dragul meu, nu uita: pentru Dumnezeu niciodată nu vei avea timp, pentru că diavolul în mod intenţionat vrea să-ţi ocupe timpul cu nimicuri sau îţi va da impresia că n-ai timp—şi asta pentru că vrea să te facă să fii găsit nepregătit pentru Ziua dreptei judecăţi a lui Dumnezeu. Scurmând în gunoaiele lumii acesteia şi transpirând după ele ajungi să pierzi frumuseţea cerului. Apropo, când clipa morţii va sosi, vei avea timp?

Pentru Dumnezeu şi lucrurile sfinte nu vei avea niciodată timp. Dar trebuie să-ţi faci!

Profetul Ieremia spune: „ce bine ştii să-ţi întocmeşti căile când este vorba să cauţi ce iubeşti! Chiar şi la nelegiuire te deprinzi” (2.33).

Întotdeauna este timp pentru ceea ce iubim; mai corect spus, ne facem timp pentru ceea ce iubim. Problema deci nu este cu timpul ci cu inima, cu iubirea, cu credinţa sau necredinţa.

Tot şapte zile în săptămână şi tot douăzeci şi patru de ore într-o zi vor fi avut şi cei care vor fi ajuns în iad şi cei care vor fi ajuns în Rai. Diferenţa între aceştia n-a decis-o timpul ci inima, iubirea de Dumnezeu, iar iubirea de Hristos i-a determinat să aleagă ruta Bisericii, staţia de dinaintea Raiului.

Mihail Geabou

Posted in Apologetica, Biserica, Consiliere, Sună bine dar este fals, Tineri, Valori | Tagged , | 1 Comment

Şi dacă Dumnezeu nu este în vârf de munte?

Auzim de multe ori spunându-se: „Toate religiile duc la Dumnezeu! Orice religie este bună, numai să te ţii de ea. Religiile sunt ca nişte cărări ce urcă pe versanţii unui munte şi toate conduc sus la Dumnezeu!”

Dar dacă Dumnezeu nu se află în vârful muntelui? Dacă Dumnezeu este infinit mai departe de vârful muntelui? Atunci, căutarea oricărei religii este un eşec fatal.

MUNTEApostolul Pavel spunea despre Dumnezeu: „Fericitul şi singurul Stăpânitor, Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor; singurul Care are nemurirea, Care locuieşte într-o lumină de care nu poţi să te apropii, pe Care nici un om nu L-a văzut, nici nu-L poate vedea şi care are cinstea şi puterea veşnică!” (1Timotei 6.15-16). În viziunea lui Pavel, Dumnezeu nu este aşezat pe un munte; Dumnezeu este sfânt, iar noi, datorită păcatului nostru am devenit incapabili de a ne apropia măcar de gloria ce-L înconjoară.

Chiar dacă unii L-au „aşezat” pe Dumnezeu pe vârf de munte, până acum marii oameni religioşi, cu cât s-au apropiat mai mult au realizat că prăpastia dintre ei şi Dumnezeu este tot mai mare. Până în prezent, istoria dovedeşte că nimeni n-a ajuns la Dumnezeu urcând poteca vreunei religii.

Ce ne facem dacă Dumnezeu nu este în vârf de munte? Atunci rămâne o singură soluţie: Domnul Isus Hristos. El a spus: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine!” (Ioan 14.6), iar apostolul Ioan a spus referitor la Domnul Isus: „Nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu; singurul Lui Fiu, Care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut” (Ioan 1.18).

Singura ta şansă ca să ajungi la Dumnezeu şi să cunoşti pe Dumnezeu este Domnul Isus Hristos. Oare nu este logic că Cel Care a venit de la Dumnezeu ştie drumul într-acolo? Este oare înţelept să mă iau după oameni şi religii care încearcă să descopere un drum care duce nicăieri? Viaţa, învăţătura şi lucrarea Domnului Isus Hristos dovedesc faptul că El a fost şi este Dumnezeu Întrupat.

Aş îndrăzni să spun- creştinismul nu este o religie. Religiile sunt tentativele oamenilor care prin merite şi eforturi personale se străduie să urce către Dumnezeu deşi nu ştiu nici măcar direcţia. Creştinismul, însă, spune cu totul altceva: Dumnezeu S-a coborât la noi în Persoana Domnului Isus Hristos ca să ne aducă la Tatăl. Creştinismul este o relaţie nouă şi vie cu Dumnezeu Tatăl prin Isus Hristos.

Dacă Dumnezeu ar fi pe un vârf de munte, ai putea încerca o religie.  Dacă Dumnezeu este dincolo de orice vârf de munte, alege creştinismul, urmează-L pe Domnul Isus Hristos şi nu vei regreta! Nu mai este cazul să te urci pe munte ca să ajungi la Dumnezeu. S-a coborât El la noi prin Domnul Isus Hristos.

 

Mihail Geabou

 

Posted in Apologetica, Tineri, Valori, Viaţa eternă | Tagged , | Leave a comment

Pot ajunge în Rai şi dacă nu merg la biserică?

Family walking to church together

— Family walking to church together — Image by © Ariel Skelley/Corbis

Mersul la biserică nu te duce în Rai, dar absenţa voluntară şi nejustificată de la biserică este dovada că te îndrepţi spre direcţia opusă, spre Iad.

Din păcate, cei care pun o astfel de întrebare dovedesc că nu deţin o cunoaştere corectă a termenilor.

Ce este biserica? Biserica nu este o clădire aşa cum ne-am obişnuit să auzim. Potrivit Bibliei, Biserica este un organism viu format din totalitatea credincioşilor indiferent de rasă, vârstă sau sex, care iubesc pe Domnul Isus Hristos trăind în ascultare de învăţătura Lui. Biserica mai este numită metaforic „Mireasa lui Hristos” pentru a sublinia relaţia intimă dintre Hristos Isus şi Biserică. Biserica este „Trupul lui Hristos” iar El este Capul Bisericii- asta arată că Domnul Isus conduce activitatea Bisericii, aceasta trăieşte în ascultare de Hristos iar noi, credincioşii suntem mădulare unii altora.

În concluzie, este impropriu spus „merg la biserică” când de fapt credinciosul este parte a Bisericii.

Apoi, ce este Raiul şi cum se ajunge acolo? Raiul nu este doar un loc de fericire ci şi o stare şi o comuniune cu Domnul Isus. De fapt, Raiul este acolo unde se află Domnul Isus. În absenţa Lui nu există Rai. Raiul este darul lui Dumnezeu oferit gratuit tuturor celor ce iubesc pe Domnul Isus.

Cum se ajunge în Rai? Tocmai am spus. În Rai nu se intră pe baza faptelor, realizărilor sau meritelor noastre. În Rai nu se ajunge prin ceea ce facem noi pentru Dumnezeu ci prin ceea ce Domnul Isus a făcut pentru noi—adică prin moartea Sa ispăşitoare. Prin moartea Sa pe cruce, Domnul Isus a plătit datoria eternă a păcatelor noastre săvârşite ca sfidare a sfinţeniei, dreptăţii şi măreţiei lui Dumnezeu. Deci, intrarea în Rai se face pe baza meritelor Domnul Isus. Răsplătirea în Rai se face pe baza faptelor noastre. Sunt două lucruri total diferite.

În concluzie, aici înţelegem că mersul la biserică, mai corect, mersul la clădirea sau localul de închinăciune n-are nici o legătură cu ajungerea în Rai. Este adevărat că cei care ajung în Rai sunt printre cei care frecventează slujbele religioase, dar ei nu fac asta ca să ajungă în Rai ci pentru că-L iubesc pe Domnul Isus. Este bine să mergi la „biserică” dar nu fă asta de dragul religiei, tradiţiei, de ochii lumii ci doar de dragul Domnului Isus- Mântuitorul.

Posted in Biserica, Catehism, Consiliere, Ortodoxie, Valori, Viaţa eternă | Tagged , , | Leave a comment

Ce religie/denominaţiune are diavolul?

ecumenismDiavolul este fără îndoială cea mai mare persoană religioasă a tuturor timpurilor. El crede în Dumnezeu- ştie că există şi L-a şi văzut. Crede că Isus Hristos a existat şi că este Fiul lui Dumnezeu. Chiar a avut de-a face cu El de mai multe ori şi chiar se teme de El. Diavolul crede că există iad şi crede că există rai. Din ce cult şi din ce religie face parte diavolul ?

Dacă eşti ortodox vei zice că diavolul este sectant. Dacă eşti catolic poate spui că satan este ortodox sau evanghelic. Dacă eşti baptist zici că e adventist…şi tot aşa. În realitate însă, spre surprinderea noastră, diavolul face parte din aceeaşi religie şi acelaşi cult cu tine şi cu mine. Dacă eşti ortodox, şi el este. Dacă eşti catolic, şi el este. Diavolul este şi adventist şi baptist şi creştin după evanghelie şi penticostal. Iată de ce cred lucrul acesta şi nu este deloc o glumă :

În primul rând, diavolul cunoaşte Biblia mai bine decât oricare dintre noi. Atât evanghelistul Matei cât şi Luca menţionează că atunci când diavolul L-a ispitit pe Domnul Isus, I-a citat din Scripturile Vechiului Testament, din Psalmi. Şi chiar ştia pe de rost. Fără îndoială că el ştie pe de rost şi Noul Testament, adică întreaga Biblie.

În al doilea rând, diavolul cunoaşte şi mărturisirea de credinţă, corpul de doctrine al fiecărui cult. El este mai catolic decât Papa, mai ortodox decât Patriarhul României, mai baptist decât Preşedintele cultului baptist.

În al treilea rând, diavolul este nelipsit de la Biserică. În timp ce mulţi dintre enoriaşii tuturor cultelor îşi permit să „chiulească” de la Biserică, diavolul este nelipsit. El nu merge în club sau la cârciumă pentru că cei de acolo sunt în siguranţă ai lui. Merge la Biserică. Acolo lucrează. Dar la ce biserică? Le frecventează pe toate.

Potrivit acestor trei criterii, diavolul, din păcate poate fi, şi omeneşte vorbind chiar este, cel mai mare adventist, ortodox, catolic, baptist…etc. El rămâne însă tot drac şi încă ceva… el nu este creştin. Cum adică? Da, este posibil să fii ortodox, catolic, baptist… şi totuşi să nu fii creştin. De fapt asta este tragedia şi a românilor: suntem orice (religie sau cult) dar mai puţin creştini.

Ce înseamnă a fi creştin? Cuvântul „creştin” vine de la „Christos.” Un creştin este un urmaş al lui Hristos. De ce diavolul nu este şi nici nu poate fi creştin? Pentru că diavolul prin natura lui nu vrea să iubească şi să asculte de Domnul Hristos. A şti că există Dumnezeu şi Domnul Isus Hristos nu te face creştin după cum nici pe mine nu mă face satanist faptul că ştiu că el există. Din păcate, prin fapte, cei mai mulţi oameni arată nu doar că ştiu că există diavol dar îl şi ascultă, îl imită şi-i pomenesc numele foarte des.

Concluzia este următoarea: Singurul lucru care ne-ar putea deosebi de diavolul în ce priveşte religia este să-L iubim şi să ascultăm de Domnul Isus Hristos. Acesta este singurul lucru pe care diavolul nu-L poate face şi este de fapt şi singurul lucru care ni se cere nouă să-l facem. Noi nu trebuie să ne lăudăm cu un cult sau cu o religie, ci cu Domnul Isus Hristos. Niciun cult şi nicio religie nu mântuie de păcate pe nimeni ci doar Domnul Isus Hristos. Nu un cult, nici religie, ci doar o relaţie cu Domnul Hristos. Pe Dumnezeu nu-l interesează din ce religie ai făcut parte şi din ce cult. Îl interesează dacă ai fost creştin, adică dacă ai iubit, dacă ai ascultat şi ai împlinit învăţătura Domnului Isus. Aceasta este credinţa adevărată!

Mihail Geabou

Posted in Apologetica, Biserica, Ortodoxie, Tineri, Valori, Viaţa eternă | Tagged , | Leave a comment